Ilie Sprîncean şi Oleg Nuţă, doi canotori din Republica Moldova care vor concura pentru România la Jocurile Olimpice 2024, vor fi invitații emisiunii ,,Drumul spre Paris’’, realizată de jurnalistul Daniel Nazare.
Au fost campioni mondiali la U23 pentru Republica Moldova în 2017. După acel titlu mondial, condițiile de antrenament au fost precare și cei doi au ales să reprezinte România.
Canoiştii Ilie Sprincean şi Oleg Nuţă au terminat finala mondială de la Duisburg, în august 2023, pe locul 6 la canoe dublu 500 m şi au calificat ambarcaţiunea tricoloră la Jocurile Olimpice de la Paris.
Deși nu au prins podiumul în proba de 500 de metri, Ilie Sprincean și Oleg Nuță s-au calificat la Jocurile Olimpice din 2024. Sportivii născuți în Moldova s-au clasat pe locul 6, iar primele opt poziții erau destinate calificării la competiția ce va avea loc la Paris.
Povestea vieții celor doi sportivi va fi devoalată timp de 45 de minute în cadrul emisiunii. Veți afla care a fost contactul cu sportul și din ce zone din Republica Moldova provin ambii sportivi, ce le place să mănânce și cum se distrează alături de familie când ajung acasă, în Basarabia.
Din 1952, de la cea dintâi participare la JO, sportivi români au lipsit în premieră de la întrecerile olimpice de kaiac-canoe în 2016, iar din 1968 până în 1984 au urcat pe prima treaptă a podiumului la fiecare dintre cele cinci ediții ale Jocuri Olimpice.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER